Câta melancolie în orice lucru încheiat!

Un somn de douazeci de minute . Exact cât trebuie. În timpul ăsta, am ratat si stirile.. De ce nu? În douăzeci de minute poţi scufunda un vapor, poţi doborî trei sau patru avioane şi poţi asista la o dublă execuţie. Poţi să mori, să te casatoresti , să iei foc, să găseşti o slujbă, să-ţi scoţi un dinte,sa pierzi pe cineva .

În douăzeci de minute, poţi să te trezeşti dimineaţa. Oare? Un somn de douazeci de minute . E cam mult. Mai ales într-o noapte ca asta.Simt singuratatea. Am început să tremur. Un sunet m-a făcut să tresar. Mârâitul unui motor, dincolo de strada. Farurile au luminat cerul, apoi au coborât iarăşi. Părea să fie o maşină mică. Avea un sunet înfundat, care se potrivea cu umezeala si ceata din aer.

Nu stiu cat e ora,din instinct ma uit la telefon,totusi am telecomanda TV-ului langa perna .Insa nu,prefer telefonul .. Pe ecranul lui scrie :”1mesaj receptionat”..mda..ii dau OK ..il citesc :” Sunt jos,in fata blocului,te rog coboara.Te astept o jumatatea de ora…sau oricat e nevoie.P.S :E frig..” Ma uit la numar..Poftim??!!??Ceasul este 20.40. Fără vreun motiv anume, fără vreun sens, am început să râd.Da,un ras nervos.

Ma uit pe fereastra.Nu e nimeni. Iau telefonul si ma uit la ora cand a fost trimis mesajul.Era trimis la ora 19.30. Cartierul arăta exact ca şi cu o seara în urmă. Strada era pustie, cu excepţia unor masini necunoscute , două Ford-uri în parcare şi un nor de praf într-un colţ. Am trecut încet cu privirea prin parcul de peste drum.. Asta vara,in stânga lui , alături de spaţiul de joaca era o grădină mai joasă cu o fântână arteziană in mijloc. Mai departe, o boltă de flori conducea la un fel de altar, acoperit în ambele părţi . Un milion de flori.Acum gradina mai este,insa florile sunt inghetate.Un milion de flori inghetate. Balansoarul singuratic era în aceeaşi poziţie ca şi ieri…ca si acum o luna..Oare nu se mai da nimeni in balansoar?Normal ca nu,e frig,e iarna.. Dar totusi eu cunosc 2 persoane care intr-o seara de decembrie  s-au dus in parc si ,desi erau mai mult decat inghetati de frig,s-au dat in balansoar,acelasi balansoar..

Intr-un suflet,am deschis fereastra.Am strigat. Nici un răspuns.Nu s-a întâmplat nimic. Am renunţat să mai încerc. Mi-am ascultat respiraţia. . Camera era atât de liniştită, încât o puteam auzi trecând , încetişor, ca un foşnet de perdea.În spatele meu, în jurul meu, nu era decât linişte.

M-am ghemuit pe scaun in fata biroului,uitandu-ma pe geam şi tot mai asteptam sa aud o voce ,cat de stinsa .. Parca i-a luat multă vreme să-mi răspundă. A trebuit să-mi studieze foarte atent vocea. A trebuit sa se asigure ca intr-adevar imi doresc sa il aud raspunzand. Mi-am luat blugii pe mine,am tras geaca peste bluza de pijama si am iesit pe usa.

 Era jos,in fata blocului pe scari.Inghetat..Fuma..M-am asezat langa el.Si-a intors capul ,a clipit. Era trist.Ochii ii erau pătrunzători, mult prea pătrunzători.Erau ca o fântână dintr-un vechi castel despre care citisem odată. Avea o vechime de nouă sute de ani. Puteai să arunci o piatră în ea şi să aştepţi. Ascultai şi aşteptai până când te săturai de aşteptat, renunţai şi râdeai şi tocmai când te pregăteai să pleci, un clipocit venea înapoi spre tine din fundul fântânii, atât de mic, atât de îndepărtat, încât cu greu îţi venea să crezi că o fântână ca asta există cu adevărat. Ochii lui erau la fel de adânci. N-aveau nici expresie, nici suflet, erau ochi care puteau privi un leu rupând un om în bucăţi şi n-ar fi clipit, ochi care puteau privi un om tras în ţeapă ţipând fără ca genele să-i tresare.

― Ce s-a întâmplat?                        

M-a luat in brate si m-a sarutat pe obraz.Pe obrazul stang.(La a doua intalnire,m-a intrebat ,Pot sa te sarut ?eu i-am raspuns Nu..Bine,atunci ..te sarut pe obraz,Nu ai voie..Bine atunci,pe obrazul stang)

S-a gândit un pic si mi-a raspuns.

 ― Nimic..

― Credeam că ai baut ceva. Nu mi-am imaginat că ai putea sa ai curaj să vii la mine altfel. Credeam… nu mai ştiu ce credeam.Oricum nu e treaba mea.

Rade.

― Nu am fost niciodata baut încât să fac altceva decât vreau să fac, mi-a spus răutăcios.

Stiam ca se enerveaza…Da,stiu..

-Iar fumezi?

-Da.Vrei sa stii de cand ?

Stiam ..

-Trebuie sa plec,am vrut sa te vad numai…Ti-a luat mult timp sa te hotarasti sa vii,observ.Cand ai sa te mariti ,daca ai sa eziti vreun pic sa stii ca am sa te fur.Am sa fug cu tine departe..(discutia asta am mai avut-o mai demult..)

Rade.Acelasi ras nervos ca si al meu.

 Nu i-am raspuns,desi puteam sa-i spun adevarul.Dar nu..am preferat sa tac.Ca intotdeauna. A plecat încetişor, cu pasi marunti ca şi când i-ar fi fost teamă să nu trezească pe cineva.

M-am întins din nou pe pat. Timpul a trecut. Nu ştiu cât. Nu aveam ceas în stare de funcţionare. Oricum, ceasurile nu măsoară genul ăsta de timp. M-am săltat. Devenise deja monoton. M-am ridicat în picioare şi am început să merg prin camera. Nu e uşor să mergi. Inima îţi saltă ca o pisică nervoasă.Urasc pisicile. Mai bine mă întind la loc şi mă culc. Este ora 05.10. În douăzeci de minute, poţi să te trezeşti dimineaţa.