O nouă staţiune-Mamaia Nord

Investitorii de pe litoralul românesc au luat-o înaintea strategiilor guvernamentale de dezvoltare a turismului. Fără tam-tamul politic specific, între Mamaia şi Năvodari creşte, văzând cu ochii, o nouă staţiune, Mamaia Nord, care are şanse să devină un punct de atracţie al litoralului românesc.

Harta litoralului românesc s-a modificat continuu în ultimii ani, mai ales în zona de nord. Practic, Mamaia şi Năvodari, pe cordonul dintre Marea Neagră şi lacul Siutghiol, sunt acum strâns unite. De-o parte şi de alta a şoselei care face legătura între Mamaia şi tabăra de copii de la Năvodari s-au ridicat blocuri de locuinţe, complexuri hoteliere, vile private şi cartiere de lux.

Mamaia-Navodari

                    

„Zona cunoaşte o dezvoltare fabuloasă“

„Acum câţiva ani, aici nu erau decât două-trei campinguri. Acum, zona cunoaşte o dezvoltare fabuloasă“, a declarat Cristian Pândichi, directorul unei firme de construcţii care a ridicat lângă plaja din Năvodari un bloc cu şase niveluri şi are un altul în construcţie.
Apartamentele sunt foarte mari, de la 113 la 160 de metri pătraţi, iar liftul „dă“ direct în cameră. Preţul pe metrul pătrat pleacă de la 900 de euro şi ajunge la 1.250 de euro. Chiar după barierele din capătul de nord al staţiunii Mamaia au apărut peste noapte, aproape de malul mării, mai multe blocuri de locuinţe cu aproape 400 de apartamente.„Jumătate sunt gata şi sunt deja cumpărate cu preţuri între 950 şi 1.400 de euro pe metrul pătrat de construcţie plus TVA“, spune investitorul Constantin Zelca. Apartamentele lui au între 80 şi 150 de metri pătraţi. Investitorii de la Năvodari sunt privilegiaţi deoarece plătesc taxe şi impozite mai mici decât în Constanţa, drept care aici se construiesc de zor unităţi hoteliere cu grad de confort maxim, dar cu tarife de cazare mai mici decât în Mamaia. Mai la sud de blocul în care are apartament şi premierul Călin Popescu-Tăriceanu, acelaşi proprietar al hotelului Perla Majestic, Mohammad Murad, a ridicat şapte blocuri identice, de câte 7 etaje. Metrul pătrat de construcţie costă aici de la 1.250 la 1.500 de euro.

Sursa :InfoPortal

Un răspuns sa “O nouă staţiune-Mamaia Nord”

  1. Hi
    you have a nice work here friend com visite me on my site and forums

Lasă un Răspuns